Capitolul I. Intalnirea.

~Continuare~
Capitolul I
Intalnirea

Tom se uita pe fereastra melancolic. Vedea copii zbenguindu-se, vedea copaci inflorind, vedea viata peste tot. Ura totul la el. Reflexia chipului sau de pe geam o ura. Ura faptul ca era fiul lui, fiul lui Cap-de-Mort. De ce mama sa fusese atat de tampita sa faca un copil cu o persoana ca aceea? Si de ce mai trebuia sa-i dea numele si de Tomas Dorlent Cruplud? Semana intru totul la chip cu tatal sau- fata palida, ochii verzi, aerul acela serios... Nu mai putea suporta. Se indeparta de geam, pana in celalalt capat al camerei mici si imbacsite. Mama sa statea pe un scaun, motaind, dar de indata ce il vazu ii adresa o privire urata, de ura. Tom ii raspunse cu aceeasi privire si pleca neasteptat din casa. Nu stia unde se duce, nici de ce a plecat, tot ce stia era ca vroia sa se indeparteze de viata aceea mizerabila, unde traia cu o mama pe care o ura, printre lucruri de-ale oribilului sau tata. Alerga cat mai departe, pana ajunse pe o strada mica si ingusta, unde se aflau o gramada de huligani. Acestia il priveau cu interes, iar unul dintre ei incepu sa rada. Rand pe rand, acea gramada de huligani incepu sa se adune, incoltindu-l pe Tom. Mai multi incepura sa chicoteasca, pe cand altii radeau de-a binelea. Unul, care se parea a fi seful, spuse:
-Uitati, prieteni, ce bucata buna! Putem sa facem bani buni pe el, nu credeti?
Altii incepura sa rada, iar unul il prinse de maini pe Tom. "Ah, daca as putea ajunge la bagheta", se gandi el. Se dadu batut cand vazu ca nu mai are nicio sansa. Spera totusi la ceva, la o minune, dar aceasta pur si simplu nu vroia sa vina. Dintr-o data, de dupa coltul strazii se ivi un domn imbracat intr-o mantie lunga, avand gluga pe cap.
-Ce faceti aici? intreba el pe o voce groasa.
-Ha!Ha!Ha! rase seful. Mai are si tupeul sa ne vorbeasca asa! Bob, ia pune mana si pe asta, ca prea se lauda!
Un barbat musculos iesi din sir, si se indrepta spre acel domn ciudat.
-Stupefy! striga acesta, iar Bob cazu la pamant fara suflare.
Toti se uitau mirati la barbatul cazut printr-o singura vorba, apoi la domnul acela misterios. Acesta isi indrepta bagheta catre toti ceilalti, in semn de avertisment. Acestia dadura cu spatele, mai apoi luand-o la goana rand pe rand. Tom statea acolo nemiscat, cu zambetul pe buze.
-Iti multumesc, oricine-ai fi.
Domnul acela isi dadu gluga, afisand doi ochi verzi aprinsi si un par ciufulit.
-Harry Potter! exclama fara sa vrea Tom.
-Hmmm... Chiar asa... Dar ce cauta un copil de...
-Unsprezece ani neimpliniti, spuse deodata Tom, ca innebunit.
Nu stia ce il apucase. Nu stia nici macar de ce vorbise cu cel mai mare dusman al raposatului sau tata... Poate pentru ca Harry il omorase...
-Mda, cum ziceai tu... Dar tot nu-mi pot imagina de ce te aflai aici...
-Pentru ca... Pentru ca...
Lui Tom ii era rusine sa spuna din cine se tragea, cum traise si tot restul vietii sale...
-Ahhh... Mai bine nu intrebam... Stii...
-E in regula... Dar dumneavoastra...
-Te rog sa imi spui tu.
-... Dar tu ce cauti aici, pe o strada ca asta? Sa ma ierti ca am intrebat...
-Paiii... E si normal, avand in vedere ca nu prea sunt vrajitori pe aici... Sau daca sunt nu sunt unii normali... Ahm... Sa zicem doar ca imi indeplinesc meseria de Auror...
-Ah, pai imi pare bine ca te-am intalnit, Harry Potter, spuse Tom, cu o urma de amaraciune in glas.
Ochii verzi ai lui Harry se intalnira cu ochii de aceiasi culoare, dar de o nuanta diferita, a lui Tom. Pentru o secunda, Harry crezu ca il vede pe Cap-de-Mort, dar in acei ochi nu intalni acea privire de gheata, ci blandete, bunatate.
-Tu... tu... spuse Harry balbaindu-se.
-Da, zise Tom plangand. Eu sunt fiul lui Cap-de-Mort.